EduCyra
EduCyra îi ajută pe liceeni să înțeleagă riscurile din mediul online și să adopte obiceiuri digitale sigure, printr-un program practic de educație în securitatea cibernetică.
Despre
EduCyra este un proiect dezvoltat sub egida Asociației COERA Social, cu scopul de a promova securitatea cibernetică în rândul elevilor de liceu. Printr-un curs conceput în două module, EduCyra își propune să crească gradul de conștientizare a liceenilor privind securitatea cibernetică și să stimuleze adoptarea unui comportament digital sigur.
Modulele de curs
I. Modulul Tehnic
Acest modul îi ajută pe elevii de liceu să înțeleagă cum se pot proteja, din punct de vedere tehnic, împotriva celor mai frecvente riscuri din mediul online. Conținutul a fost dezvoltat de profesioniști din COERA activi în zona IT, care și-au transpus experiența în recomandări practice pentru elevi. Temele abordate sunt:
- alegerea și setarea corectă a parolelor
- recunoașterea atacurilor de tip phishing
- utilizarea responsabilă a metadatelor
- riscurile și bunele practici pentru rețelele de Wi-Fi publice.
II. Modulul Social
Dincolo de partea tehnică, modulul social îi încurajează pe elevi să devină utilizatori responsabili ai mediului digital, învățând cum să recunoască și să facă față fenomenelor de cyberbullying și cum să distingă informația corectă de cea falsă și manipulatoare. (Fake News)
Întâlnește instructorii
Este esențial ca adolescenții să cunoască noțiuni de securitate cibernetică, deoarece suntem tot mai vulnerabili într-o lume dominată de informații și digitalizare.
Simonel
DevOps Engineer
Îmi doresc ca participanții să simtă că pot discuta cu noi despre întrebările, curiozitățile sau chiar temerile lor legate de securitatea cibernetică. Dincolo de teoria prezentată, sper să rămână cu câteva bune practici simple și clare, la care să poată apela atunci când se simt nesiguri sau vulnerabili.
Melisa
HR Associate
Aș vrea ca elevii să rămână cu ideea că atenția și datele lor sunt moneda de schimb și în același timp resursa “vânată” de aplicații (nu neapărat malițioase) și atacatori.
Laura
Software Engineer
Consider că este important ca adolescenții să fie la curent cu noțiunile de securitate cibernetică, cel puțin de bază. Deși sunt mai familiari cu lumea digitală, se pot expune la diferite riscuri în mediul online fără ca ei să realizeze.
Cristina
EB Associate
Este important ca adolescenții să cunoască noțiuni de securitate cibernetică pentru a se apăra de eventuale fraude online, șantaje sau furturi de identități, dar și pentru a răspândi informația mai departe părinților sau bunicilor pe care nu o pot accesa atât de ușor.
Marius
IT Support Associate
Fiind pasionat de securitatea cibernetică, oportunitatea de a împărtăși cunoștințele sub forma unui curs pentru liceeni mi se pare foarte bună și interesantă.
Mihai
L3 Support Engineer
Haide să discutăm!
Contactează-ne și descoperă cum EduCyra îi poate ajuta pe elevii din liceul tău să navigheze mai sigur în lumea digitală!